Aşteaptă-mă unde pleci fără mine? Ştii mai bine decât mine că ai mai mare nevoie de mine decât eu de tine. Şi ştii că într-o zi îţi vei da seama de asta. Rolul meu e să îţi "dezgheţ" sufletul, să îţi arăt că niciodată nu e prea târziu pentru a iubi. Avem nevoie unul de altul, tu să vezi că iubirea există, şi eu că poate nu moare.
Trebuie să învăţ să nu mă mai tem, dar oare e posibil aşa ceva? E posibil să trăieşti fără teama?Şi cum e viaţa fără teamă? Mereu mă înec în oceanul temerilor, dar ceva mă salvează pe ultima sută de metri, cred că speranţa e salvarea mea. Ea nu mă lasă niciodată, chiar daca eu o părăsesc mereu, ea mă caută şi mereu dă de mine. Aşa că păşesc cu teama şi speranţa la braţ, pe acest drum al vieţii, care, deşi pare neagră, ea radiază în întunecimea ei de o lumină prea frumoasă, e lumina tuturor speranţelor din lume. Cineva mi-a spus odată că tot ce are rost e speranţa şi are dreptate. Ea ne ţine în viaţă. Desi plouă, soarele e mereu pe cer, trebuie să învăţăm să-l zărim printre nori si stropi. Trebuie şi eu să învăţ, şi am atâtea să invăţ. Un singur lucru nu pot să învăţ: să te uit, dar poate nici nu trebuie să te uit, ci doar să merg mai departe. Nimic nu se uită, ci doar se aruncă in adâncul sufletului şi se îngroapă acolo.
Niciodată nu ai putut să imi spui ce simţi, poate nu aveam nici un drept să îţi cer. Te las, merg mai departe, am atâtea de oferit, am atâta de dăruit, dar cel mai important e să învăţ să îmi dăruiesc mie.
Uşor, uşor am să scap de frică, şi voi avea un loc liber la braţul meu, care te va aştepta, dar nu la infinit!
E timpul să redevin eu, ce am fost cândva, sau poate să devin EU cu adevărat! Simt soarele cum îmi încălzeşte sufletul şi profit de ocazie pentru a-l fura şi a-l închide pentru totdeauna in sufletul meu, ca să radiez. Nu e nevoie de el ca să lumineze Pămăntul, ci noi luminăm Pământul iubind, insă noaptea iubirea noastră oboseşte, se odhineşte, dar cum vine dimineaţa ea nu uită niciodată să lumineze, aşa că never stop loving!